Home > L’association > Despre noi

Găzduim douăzeci de tineri, cu o vârste între 18 și 30 ani. Majoritatea dintre ei trăiesc izolați, fără părinți sau/și fără suport familial, fără resurse financiare sau materiale. În unele cazuri, tinerii care au trăit mult timp pe străzi au devenit persoane vulnerabile și victime ale traficului de persoane. Alții au ieșit de sistemul protecție al copilului fără un proiect de viață, profesional sau personal, fără să fie pregătiți pentru o viată independentă. În plus, acești tineri sunt victime potențiale ale exploatării persoanelor (sub diferite forme: muncă, prostituție, aservire domestică), ale delincvenței (furtul de exemplu), ale dependenței sau ale migrațiunii cu risc în Europa de Vest.

Sprijinim o sută de tineri aflați în dificultate în județul Satu Mare, prin diverse programe:

o comunitate Emmaus, care găzduiește douăzeci de tineri, care sunt și angajați în cadrul asociației.

activități de solidaritate :

burse de studii pentru treizeci de elevi de liceu și studenți, care au trecut prin instituțiile de protecție a copilului sau care vin dintr-un mediu defavorizat;

animație socio-educativă într-un centru de urgență pentru copii defavorizați, cu sau fără dezabilități.

De asemenea, asociația noastră este acreditată pentru a primi voluntari prin programul guvernamental francez Service Civique. Prin acest program, tinerii francezi cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani ajută, pentru o perioadă de un an, asociații de pretutindeni.

ce7b79d215788adbea53124762dcb8cevvvvvvvvvvvvvvvvvv